Anunţ privind concursul pentru ocuparea unui post vacant de îngrijitoare
NR. 5746/XII/1401/06.10.2017
ANUNŢ
PRIVIND CONCURSUL PENTRU OCUPAREA UNUI POST VACANT DE INGRIJITOARE, DIN CADRUL INSTITUTULUI DE MEDICINĂ LEGALĂ CLUJ-NAPOCA
compartimentul RUNOS – un post de INGRIJITOARE cu atributiile aferente din Fisa Postului
1. La concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale şi condiţiile specifice pentru ocuparea respectivei funcţii contractuale.
A) Condiţii generale
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
B) Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs sunt:
– studii medii- diploma de bacalaureat
2.Dosarul de concurs:
1.Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată directorului unităţii,
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copia certificatului de naştere şi de căsătorie (dacă este cazul);
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţa/-ele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae;
h) dosar plic.
(2)Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
(3)În cazul documentului prevăzut la alin. (1) lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
(4)Actele prevăzute la alin. 1 lit. b)-d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
3.Tipul probelor de concurs:
probă scrisă și interviu
4. Bibliografia pentru postul de INGRIJITOARE
BIBLIOGRAFIA
Ordinul 961/2016 – Privind curatarea, dezinfectia si sterilizarea in unitatile sanitare publice si private, tehnici de lucru si interpretare pentru testele de evaluare a eficientei procedurii de curatenie si dezinfectie, procedurilor recomandate pentru dezinfectia mainilor, in functie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice in functie de suportul care urmeaza sa fie tratat si a metodelor de evaluare a derularii si eficientei procesului de sterilizare
CODUL MUNCII- Raspunderea disciplinara (art. 247 – art. 252)
LEGEA NR. 477 / 2004 – Privindcodul de conduit a personalului contractual din autoritatile si institutiile publice: – Cap.II – Norme generale de conduită professională a personalului contractual
LEGEA NR. 319 / 2006 – a securitatii si sanatatii in munca , actualizata cu modificarile si completarile ulterioare, – Cap.IV – Obligațiile lucrătorilor.
Ordinul 261/2007Ordinul nr. 961 din 19 august 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare , actualizata
5. Calendar desfasurare concurs :
06.10.2017-19.10.2017 Depunerea dosarelor
20.10.2017 ora 1000 Selecţia dosarelor
20.10.2017 până la ora 1500 Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor candidaţilor
23.10.2017 până la ora 1200 Depunerea contestaţiilor cu privire la selecţia dosarelor
24.10.2017 până la ora 1500 Soluţionarea şi afişarea contestaţiilor cu privire la selecţia dosarelor
03.11.2017 ora 1000 Proba scrisă
03.11.2017 până ora 1500 Afişare rezultate proba scrisă
06.11.2017 ora 1200 Depunerea contestaţiilor la proba scrisă
07.11.2017 ora 1500 Afişare rezultate soluţionare contestaţii la proba scrisă
08.11.2017 ora 1000 Interviul
08.11.2017 ora 1500 Afişare rezultate –interviu
09.11.2017 până la ora 1100 Contestaţii cu privire la rezultatul interviului
10.11.2017 până la ora 1400 Soluţionarea şi afişarea soluţionării contestaţiilor cu privire la interviu
10.11.2017 până la ora 1500 Afişare rezultat final al concursului
6. Actele pentru dosarul de concurs se pot depune la sediul instituţiei organizatoare din Cluj-Napoca , str.Clinicilor, nr.3 -5 , în perioada 06.10.2017-19.10.2017, zilnic (de luni până vineri), între orele 0900-1400
7. Informaţii suplimentare: compartimentul RUNOS sau tel: 0264-596882 – persoana de contact Ec. Bondrea Mihaela, avizier, sau site-ul: www.imlcj.ro
FISA-POSTULUI-INGRIJITOR
ANUNT
Proces-verbal-concurs-RUNOS-IML-Cluj-Napoca2